dematurizare

sunt perioade şi perioade. perioade în care timpul zboară şi te nenoroceşte, sau perioade în care simţi că o oră trecea mai repede decât minutul ăla. pe lângă asta, observ o oarecare maturizare subită, începem să ne interesăm de facultăţi, unde dăm, ce facem, la ce ne apucăm să învăţăm şi tot aşa. mi se pare puţin cam devreme, având în vedere că sunt a 11a, şi treburile astea nu ar trebui să mă preocupe momentan şi ar trebui să mă concentrez pe altceva (cum ar fi olimpiada de sociologie). da, dar până şi asta are o legătură, nu mai mă duc la chestii nefolositoare doar pentru o diplomă şi încerc să nu mai învăţ papagal. merg pe key words şi  încerc să fiu concentrată, să maturizez şi procesul ăsta, de învăţare.

nu mă băgaţi în seamă. uite, pisici!

perioadă de vegetaţie

Mhm, săptămâna asta am cam legumit, sau vegetat, cum vreţi să-i ziceţi. De şcoală NU am avut chef, mai ales că luni am simţit că am mers până în Mordor — erau defapt doar două staţii pe jos, patinând pe gheaţă, fiind semi-adormită. Nu a fost drăguţ deloc.

Săptămânile trecute mi-am luat de la bibliotecă următoarele cărţi:

• 12 luni, de Biba Merlo – o carte incredibil de stupidă, e vorba despre o femeie-curvă sau mai multe femei-curve, care schimbă în 12 luni 12 bărbaţi şi îi asociază cu 12 vinuri. Indubitabil.
• Colorado kid, de Stephen King – nu pot să spun că a fost cea mai uber carte a lui, dar a fost drăguţă, şi, sincer, mă bucur că nu a rezolvat misterul, pentru că altfel cartea ar fi fost… fadă.
• Zânele punkiste din New York, de Martin Millar – a fost chiar amuzantă, singurul punct în minus al cărţii a fost că autorul s-a băgat pe mult prea multe planuri, şi mi s-a părut că nu a deţinut controlul asupra tuturor, dar o poveste cu zâne beţive bătuoare de whiskey care fac pariuri a fost comestibilă în sensul că a fost uşor de citit!

Zilele astea m-am uitat la o grămadă de filme (zic o grămadă pentru că nu obişnuiesc să mă uit, prefer serialele), cum ar fi:

• Mr. Nobody – mi-a făcut creierul praf, mi-a dat de gândit, m-a făcut paranoică, DAAAR Jared Leto joacă foarte bine, şi povestea e drăguţă, aproape lacrimogenă.
• The silence of the lambs – mi-am dat seama că, oricât de bătrân ar fi Anthony Hopkins, el joacă genial, şi că se menţine, din moment ce şi acum arată la fel de bine ca acum 20 de ani. Mbine, plus minus câteva riduri, dar mnoh!
• The godfather – auzisem numai lucruri bune despre el, dar sincer, m-a cam plictisit. Mda, interesant şi vai vai vai modul în care the godfather îşi protejează familia şi toate cele, dar… ah, a fost ok filmu, dar nu a fost pe gustul meu.
• V for Vendetta – AAAAAARGH!!! Aici nu mai zic nimic! Filmul a fost bestial!
• The incredibles – mi-a plăcut tare mult (am văzut postarea Andreei şi m-am gândit că o să fie un desen drăguţ) şi la un moment dat chiar m-am enervat pe pokemonaşul ăla mic cu uber-puteri

Azi am fost iar la bibliotecă, pentru că trebuia să returnez cărţile, şi am mai luat:

• Dialoguri, de Platon. Nu din propria-mi plăcere şi pentru că mă cred uber inteligentă, ci pentru că trebuie să o citesc până săptămâna viitoare, când voi participa la o adunare a uber-geniilor, şi, din câte am auzit, e invitat Andrei Pleşu.
• Iarna vrajbei noastre, de John Steinbeck – pentru că bibliotecara nu apărea, aşa că am aruncat o privire printre rafturi şi am ochit-o pe asta, plus că avea un review drăguţ pe spate.

Also, mi-am cumpărat Sociologia generală, dar cartea asta nu vă interesează pe voi, ci pe mine, aşa că nu mai aberez şi de asta. Acum, dacă îmi permiteţi, o să mă bag iar la seriale, citit, tehnored, blablablaaaaaah. Oh, săptămâna asta trebuie să merg la el shopping de primăvară, wish me luck! (mbine, nu o să fie ca în poza de mai jos, dar mneeh!)

trolling in the deep

cea mai stupidă reclamă: IMPOZITELE care îţi întorc spatele

În drumul meu spre Romană am văzut vreo 5-6 reclame d’astea. Impozitele îţi întorc spatele când faci afaceri cu nu ştiu ce bancă. Doar că ei trebuie să îţi demonstreze că impozitele îţi vor întoarce spatele! Dar cum?! Ei bine, din impozite, devin ETIZOPMI, de te cruceşti acolo citind şi încercând să înţelegi ceva.

Ca o business woman ce sunt, mi se pare o reclamă incredibil de stupidă, care nu numai că NU ATRAGE, da’ te şi doare capul când încerci să înţelegi reclama. Care e publicul ţintă? Ăia care citesc de-a-ndoaselea? Atunci, prietene, ai făcut foarte bine, publicul ţintă e benga!

Nu ştiu, o idee mai bună cu scrisul invers, ar fi dacă s-ar promova un sejur la mare, dar să fie scrisul cu susul în jos, adică doar dacă eşti cu capu’ în jos să vezi mesajul. Adică —ţinta ar fi adolescenţii. Dar aşa, nu promovezi nişte impozite de-a-ndoaselea pentru nişte oameni de 30-40-50 de ani, care au datorii la bancă. Li se floşcăie de o reclamă întoarsă cu spatele pe care nu o înţeleg.

Părerea mea.

măicuţa devenită mamă sau cum să te pişi în freză la tv.

Tocmai ce am văzut dobitocenia asta la TV, şi cum eram cu furculiţa în mână, nu am putut să schimb canalul sau să închid naibii televizorul, aşa că am ascultat. La o emisiune ce a devenit incredibil de retardată, era handicapata asta de femeie, cu un nume de genu’ SEBASTIANA (cine rahat îşi botează copilu’ SEBASTIANA?!!) care era măicuţă şi care avea 2 gemene. Întrebată dacă a păcătuit, zâmbeşte şi zice o dumă de genu’ “Nu e ca şi cum aş fi omorât pe cineva, nu?!”. BĂI HANDICAPATO, TREABA TA DE MĂICUŢĂ E SĂ NU TE FUŢI ŞI SĂ-L ASCULŢI PE DUMNEZEUL ĂLA AL TĂU!!! Dacă eşti într-o instituţie şi încalci o regulă de scuzi cu retardisme de genu’ “Da’ n-am omorât pe nimeni!” ?!

Apoi boul ăla limbist de Măruţă (da, mă uitam la happy fuckin hour) o întreabă dacă le-a făcut pe copiliţele alea din dragoste. La care proasta răspunde că “DA!”. Deci. Hai să recapitulăm. Te-ai dus la mânăstire ca să nu te împuiezi şi să duci o viaţă fără păcate. Era destul de simplu, nu? Dacă ai încălcat ambele chestii, de ce dracu’ nu te retragi şi nu te mai numeşti măicuţă?!

Nu am de ce să despic rahatu’ în 14, nici măcar nu am ce, sau cu ce argumente LOGICE să mai contribui, din moment ce asta e un rahat de ştire. E un rahat de eveniment care se discută de 25 de minute! În alea 25 de minute se puteau discuta chestii mai inteligente, zic eu. Dar ar fi avut rating? Hmm. NU! De ce să nu băgăm o măicuţă curvă handicapată şi  proastă pe post, când nouă ne vin bănişorii?!

Chiar dacă mă uit rar la TV, atunci când mă uit mi se face scârbă şi îmi vine să îi împuşc pe toţi în genunchi.